Floare albastra

de Mihai Eminescu.

Poezia "F. a." a fost citita la sedinta junimii din 7 sept. 1872, impreuna cu "Inger si demon" si a fost publicata la 1 aprilie 1873 in revista "Convorbiri literare".\par Asa cum precizeaza Perpessicius, "Poezia este una din cele mai suave", si apartine ciclului "Iubirii de la Iasi", ea reprezentand obiectul a numeroase atacuri si ironii. Incompleta in unul din manuscrisele eminesciene, nu a mai putut fi reconstituita dupa textul tiparit pierdut.\par \pard\li568\ri-732 Perpessicius explica semnificatia titlului poeziei: "Titlul, imprumutat din terminoligia liricii germane [...], este simbolul idealului inaccesibil."\par Poezia face parte, in principal, din marea tema a dragostei, tema ce capata, in creatia eminesciana, dimensiuni inconfundabile: visul dragostei, dorul de dragoste, dezamgirea, neimplinirea si chiar femeia inger.\par Dar poezia "Floare albastra" depaseste tema dragostei. Poetul evoca conditia creatorului, absolutul. Reprezentand o sinteza a liricii eminesciene, "Floare albastra" este structurata pe doua planuri: ideea cunoasterii absolute si ceea a cunoasterii terestre. Aceste planuri sunt despartite de meditatia poetului care contine germenele ideii din final: "Totusi este trist in lume".\par In primele trei strofe universul cunoasterii este definit prin elementele genezei: "intunecata mare", prin universul de cultura: "campiile Asire" si de creatie: "piramidele-nvechite". Cea de-a treia strofa sugereaza izolarea poetului, care nu isi poate indeplini idealurile intr-o lume fericita cum este lumea telurica. Dar din strofa a cincea aflam ca acest spirit superior accepta invitatia iubitei, iar sentimentul este de intelegere, de interiorizare a rasului si tacerii: "Eu am ras, n-am zis nimica".\par Insusi existenta geniului care fiind rapit de frumusetea efemera, da curs chimarii terestre: "Si te-ai dus dulce minune,/ S-a murit iubirea noastra/ Floare- albastra! floare-albastra!".\par Repetitia "Floare-albastra! floare-albastra!" releva intensitatea iubirii, generata de discrepanta dintre iluzie si realitate, si accentuata de "totusi".\par In plan terestru, iubita -Floare-albastra- este vicleana, ademeneitoare si ii promite fiintei dragi o lume plina de bucurii si impliniri: "Si de-a soarelui caldura/ Voi fi rosie ca marul/ Mi-oi desface de-aur parul/ Sa-ti astup cu dansul gura". Epitetele "frumoasa", "nebuna", "dulce" subliniaza existenta sentimentului erotic.\par Ca si in alte opere eminesciene, cadrul natural in care se petrec gesturile fundamentale ale existentei este rustic: "Hai in codrul cu verdeata/ Und-izvoare plang in vale,/ Stanca sta sa se pravale/ In prapastia mareata.".\par Pentru a sugera faptul ca iubirea va ramane in sfera irealizabilului sau ca va fi amanata, poetul utilizeaza verbe la timpul viitor: "vom sedea", "voi cerca", "voi fi rosie", "ne-om da sarutari", precum si constructii conditionale: "de mi-i da o sarutare". Aceeasi idee este relevata si in poezia "Sara pe deal": "Ore intregi spune-ti-voi cat imi esti de draga!/ Ne-om razima capetele unul de altul/ Si surazand vom adormi sub inaltul,/ Vechiul salcam.-Astfel de noapte bogata,/ Cine pe ea n-ar da viata lui toata?". \par In aceasta poezie limbajul este direct si familiar, conferind poeziei un ton sagalnic, intim: "Cui ce-i pasa ca-mi esti drag?". Pornind de la formele populare ale unor cuvinte ajunge la efecte stilistice foarte rafinate, cum sunt inversiunile: "de-aur parul", "albastra-mi, dulce floare!".